ISTORIC

   Mănăstirea Deleni, miracolul creştinătăţii dobrogene
Ridicarea de biserici și mănăstiri este una dintre marile fapte creștinești pe care cel evlavios și cu mare dragoste pentru Dumnezeu o poate face în măsura puterilor sale. Astfel, evlavia creștină umple localitățile, dar și mai mult pădurile, munții și dealurile cu locașuri de închinăciune - paraclise, biserici, schituri și mănăstiri. Astfel a luat ființă și Mănăstirea Deleni din județul Constanța. 

   
   Schitul Deleni a fost ridicat în anul 2003, prin donarea unei suprafețe de 10 ha teren arabil, de către familia Borchis, Arhiepiscopiei Tomisului. Locul schitului Deleni a fost sfințit în mai 2004, de către IPS Teodosie. Biserica din lemn a fost tarnosită pe data de 7 septembrie 2008.
     "Protectorul nostru este Maica Domnului. Hramul bisericii am ținut să fie Hramul Nașterii Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie. Am venit aici în vara anului 2003 sub ascultarea Înalt Prea Sfințitului Teodosie. Am început ridicarea Schitului Deleni în colaborare cu autoritățile...d-na primar și consilierii au avut mare dragoste pentru ridicarea unui schit în această parte a locului. . . și apoi am pus umărul și am ridicat o biserică din lemn și un corp de chilii. " - Ieromonah Casiam Modoran
    Mănăstirea Deleni este construită pe unul din frumoasele dealuri de lângă comuna Deleni din județul Constanța, la 700 metri de drumul național DN3. 
     Pe același drum național mai puteți vizita Mănăstirea Sfântul Andrei și Mănăstirea Dervent.