CARTE DE OASPEȚI

    Dacă aţi fost la Mănăstirea Deleni (din județul Constanța) şi v-a impresionat ceva, sau aţi avut o experienţă deosebită pe care vreţi s-o împărtăşiţi, o puteţi face la adresa de mail: iulialight@yahoo.com        
    Primim cu bucurie toate mesajele vizitatorilor acestui loc sfânt.

1. Ene Iuliana, loc. Medgidia, jud. Constanța, 28.02. 2008
   "În drum spre mănăstirea Sf. Andrei, pe un deal aproape ireal de frumos, apare o mică mănăstire la care parcă nu ai cum să ajungi. Dacă e pământul ud, trebuie să laşi maşina la şosea şi să te încumeţi să mergi pe jos 700 de metri până ajungi la mănăstire, întrucât drumul este de pământ, nu are nici măcar pietriş, d-apoi ciment… Dar credincioşii adevăraţi şi care-l cunosc pe ieromonahul CASIAM MODORAN fac acest drum indiferent de vreme, întrucât , odată ajunşi pe deal, la mănăstirea DELENI, ai ocazia unică de a atinge CERUL cu mâna, pur şi simplu simţi că te-ai desprins din lumea aceasta şi ai pătruns în RAI… cine nu a fost acolo, poate consideră că exagerez… dar, odată ce te-ai încumetat să urci dealul, simţi că parcă şi TIMPUL STA PE LOC… este ceva ireal, ce nu se poate descrie în cuvinte, ceva ce te înalţă la CER, pentru a vedea ce mici suntem de fapt şi ce mare şi puternic este Dumnezeu… As putea spune multe despre această mănăstire, dar este mult mai bine dacă trăieşti această emoţie la faţa locului… această mănăstire nu are apă, nu are curent electric, nu are drum pietruit măcar, însă are un ieromonah parcă desprins din sfintele picturi… şi nu este o impresie, este adevărat! Este un înger coborât pe pământ! Păcat că nu trăiesc această emoţie oamenii care, în goana lor dupa Dumnezeu aleargă pe acelaşi drum la Mănstirea Sf. Andrei şi la Mănăstirea Dervent, celebre de altfel pentru evlavia transmisă creştinilor. Nu contest aceste două mănăstiri, dimpotrivă consider ca acestea cinstesc pământul dobrogean. Nu înţeleg însă de ce oamenii preferă să meargă la mănăstiri celebre ignorandu-le însă pe cele în construcţie, nici măcar nu se obosesc a intra să vadă totuşi despre ce este vorba şi acolo… Este trist, dar adevărat… si, poate că în aceste mănăstiri în construcţie găseşti un suflet care se lipseşte de multe lucruri materiale, indispensabile, de altfel, şi care se sacrifică si-I slăvesc numele lui Dumnezeu mai mult decât alţii… poate, nu stiu… merita incercat să vezi, totusi…
Cu mare drag recomand tuturor să-şi facă timp să ajungă măcar odată la Mănăstirea Deleni, jud. Constanţa.
Menţionez faptul că sunt un simplu om de rând, un creştin profund impresionat de sacrificiul acestui ieromonah şi de evlavia sa."


2. Tudorița V. , loc. Medgidia,  jud. Constanța, 01.03. 2008
   "Aşa este, am fost şi eu acolo şi nu degeaba a fost ales acel loc, unde într-adevar acolo sus eşti mai aproape de DUMNEZEU, acolo vezi un Om care nu are nevoie şi nu se plânge de nimic, dăruit LUI DUMNEZEU, după ce pleci, cobori şi ca muritor de rând, începi să uiţi şi câte vezi le vrei pe toate…''

3. Chiriac Daniela, loc. Medgidia, jud. Constanța, 07.04. 2008
   "Locuim in Medgidia, la aproximativ 45 km de Manastirea Deleni. Deseori treceam spre Manastirea Sf. Andrei si ne uitam mereu cu uimire spre turla manastirii ce se vedea in zare dar nu ne incumetam sa urcam pentru ca nu auzisem nimic despre ea si pentru ca nu este pe sosea, trebuie sa urci pe un drum de tara iar daca a plouat la picior prin noroi. (nu e nici macar pietris, pentru parintele nu e nici o problema dar noi vizitatorii de obicei vrem sa urcam cat mai comod). Dupa ceva timp ne-am decis sa mergem pana acolo unde am gasit o bisericuta de lemn in constuctie si un suflet de parinte care te intampina cu zambetul pe buze. De atunci mergem mai mereu cand timpul ne permite, cand sufletul are nevoie de hrana spirituala, de cuvintele parintelui pline de har si intelepciune ce ne aduce pacea si linistea necesara fiecaruia. Acolo se pare ca esti mai aproape de DUMNEZEU, doar intanzi o mana si te va ajuta, totul e sa ajungi acolo. Am ramas profund impresionati de marinimia parintelui prin faptul ca dupa slujba serveste masa impreuna cu toti credinciosii prezenti la slujba (pot fi 2, 7, 15 sau 30 persoane mancare este de ajuns ptentru fiecare). Stand la masa si privindu-l pe ascuns pe parintele am observat smerenia, bunatatea pe care ar vrea sa ne-o insufle la toti cei prezenti si mi-am dat seama ca de multe ori noi avem alte prioritati materiale uitand insa de sufletul nostru. Si aici nu pot sa nu amintesc de o pilda spusa de parintele, ca atunci cand iesim la plimbare suntem atenti cum ne imbracam, ne spalam, ne lustruim pantofii etc, pentru a nu rade lumea de noi dar de suflet nu avem grija sa-i fie pe plac lui DUMNEZEU. As putea sa mai adaug multe dar fiecare intelege in felul lui asa ca mai bine e sa va face-ti timp dragi credinciosi si in drumul vostru sa va abate-ti putin de la grijile zilnice si urcati la MANASTIREA DELENI pentru a fi mai aproape de DUMNEZEU, unde si cainii cat sunt de impunatori au o smerenie si o dragoste pentru cei ce vin acolo. Va doresc sa fiti mai buni, plini de smerenie, sa iertati celorlalti totul iar voua NIMIC."

4. C. Ciprian, loc. Medgidia, jud. Constanța, 08 .04. 2008
   "Ma numesc C. Ciprian, am 8 ani si sunt elev in clasa a- II- B. Prima data cand am vazut MANASTIREA DELENI a fost cu 3 luni in urma cand a trebuit sa lasam masina la sosea si am mers pe jos pentru ca era zapada si drumul era blocat. Cu toate ca afara era foarte frig si acolo sus vantul batea cu putere, parintele ne-a intampinat cu pilde care ne-au incalzit sufletul si mirosul imbietor al tamaii. As merge mai des acolo dar este destul de departe pentru mine, facem cu masina aproape 1 ora si eu depind de parintii mei. Dar eu imi permit sa-i sfatuiesc pe cei ce se afla in apropiere sa se abata putin din drum sau dupa ce au baut apa de la izvorul DELENI si au poposit la paduricea de la sosea sa urce si la MANASTIREA DELENI pentru a o vizita si a discuta cu parintele. Caci asa cum intr-o casa noua pe care o fac parintii nostri acasa si acolo este nevoie de ajutorul nostru si orice ajutor cat de mic este bine primit mai ales ca este la inceput de drum. Sa speram ca peste cativa ani va arata altfel cu ajutorul lui DUMNEZEU!!!
De cate ori merg la slujba impreuna cu parintii mei si vad mai multe persoane imi salta inima de bucurie!!
DOAMNE AJUTA-NE SA FIM MAI BUNI SI MAI SMERITI UNI FATA DE ALTII !!!"


5. Irinel, 22. 10. 2008
   ''Manastirea Deleni este un loc in care te poti reculege cu adevarat. Este o liniste desavarsita in jur, poti asculta si simti slujba pe care o face parintele Casian cu mult har, din tot sufletul. Merita s-o vizitati, nu aveti nimic de pierdut, dimpotriva veti avea numai de castigat.''

6. Mariana, Spania, 03.03.2011
   ''Sarut mana parinte....sunt in Spania de vreo 6 ani, dar vroiam sa stiti ca nu am uitat niciodata clipele petrecute la manastirile pe la care am fost ....am fost acolo la dumneavoastra cu cativa ani in urma cand erati la inceput ... Va multumesc frumos pentru tot!"